Daca in urma cu ceva timp presa vuia ca Victoras Micula a fost parasit de iubita, se pare ca cei doi au revenit la sentimente mai bune unul fata de celalalt. Nu se stie daca cei doi au petrecut Pastele impreuna, cert este ca par extrem indragostiti.
In urma cu doua luni bursa zvonurilor din Oradea il da pe pustiul milionar, Victoras Micula, proaspat parasit de iubita, iar motivul a fost unul halucinant.
Mai exact, Alexandra a renuntat la pustiul milionar, care este unul dintre cei mai doriti burlaci din Romania datorita si averii stranse de parintii sai evaluate de topurilor de specialitate la circa 160 de milioane de euro in conturi si companii, pentru ca o tinea incuiata in casa.
S-au impacat in urma cu cateva zile
Se pare ca dragostea a revenit in casa celor doi, chiar cu cateva zile dupa Paste. Intr-o imagine postata pe site-urile de socializare cei doi porumbei par mai indragostiti ca niciodata. De altfel, se pare ca Victoras a trecut si peste obsesia lui pentru Daniela Crudu, semn ca Alexandra este foarte importanta pentru el. La momentul despartirii, o sursa apropiata celor doi ne-a spus ca prin Oradea circula un zvon ca
“Alexandra s-a plictisit sa mai stea cu prietenii lui, incuiati doar pe la Stana de Vale si Beius unde Victor se simte rege printre tarani”. Imediat ce imaginea a juns in mediul virtual prietenii au sarit imediat cu zeci de aprecieri si comentarii la adresa lor.
––––––––––––––––––––––––––––
CITESTE SI
Victoras Micula a fost parasit de iubita! Prietenii sai spun ca nu era o companie buna pentru el!
––––––––––––––––––––––––––––-
Micula s-a transformat complet
Victoras, care in ultima perioada pusese cateva kilograme, arata acum ca tras prin inel. Pana si prietenii sai de pe retelele de socializare au ramas uimiti de schimbarea pustiului milionar. El a slabit cateva kilograme bune, iar noul sau look pare ca il prinde de minune pe mostenitorul imperiului Micula. (Sursa foto facebook.com)(A.C.)