Vremea se va menţine închisã şi va continua sã se rãceascã în special în centru, sud şi est, unde se vor semnala precipitaţii pe arii extinse.
În Transilvania, Oltenia, Muntenia şi Moldova vor fi mai ales ninsori în prima parte a zilei, dar treptat vor deveni mixte, în timp ce în Dobrogea vor predomina ploile, iar noaptea vor apãrea şi lapoviţe sau ninsori. În celelalte regiuni vor fi precipitaţii mixte, pe arii mai restrânse, îndeosebi în cursul zilei.
Cantitãţile de precipitaţii vor depãşi local 15…20 l/mp şi izolat 30 l/mp în sud-estul teritoriului. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va avea intensificãri în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, cu viteze ce vor depãşi 55…60 km/h. La munte va ninge şi vor fi rafale de peste 70 km/h, viscolind şi spulberând zãpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 şi 8 grade, iar cele minime se vor încadra între -6 şi 2 grade.
L.L