Un adolescent de numai 15 ani din Baia Mare a pierdut lupta cu viaţa, deşi mai multe echipaje de medici s-au luptat zeci de minute să îl resusciteze. Tânărul a fost descoperit în stare de inconştienţă pe o bancă în parc.
Adolescentul de 15 ani a fost găsit în stare de inconştienţă pe o bancă din Parcul „Dacia” din Baia Mare. Din declaraţiile unor tineri aflaţi în parc, se pare că acesta se droga cu substanţe necunoscute, iar la un moment dat a căzut inconsţient.
Tinerii au sunat panicaţi la numărul de urgenţă 112, iar la faţa locului au ajuns echipajele de la SMURD. Paramedicii s-au chinuit minute bune să-l resusciteze după ce l-au intubat, iar după câteva zeci de minute, inima băiatului a început să bată. A fost transportat la autosanitară, însă acolo inima lui s-a oprit din nou, iar angajaţii SMURD au reluat manevrele de resuscitare, de data asta fără succes.
L.L