Fraţii Kouachi au fost neutralizaţi în atacul forţelor franceze la tipografia din nordul Franţei, afirmă surse din cadrul poliţiei.
Fraţii Cherif şi Said Kouachi sunt suspectaţi de comiterea atacului terorism care a avut loc miercuri la redacţia revistei Charlie Hebdo.
Cei doi fraţi au fost neutralizaţi în momentul în care au ieşit din clădire şi au deschis focul spre forţele de ordine.
Atacul terorist comis pe 7 ianuarie la sediul revistei satirice Charlie Hebdo s-a soldat cu 12 morţi şi 11 răniţi, fiind revendicat de reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic în Irak şi Siria.
Printre victime se numără directorul publicaţiei, Stéphane Charbonnier (Charb), şi alţi trei cunoscuţi caricaturişti – Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) şi Georges Wolinski (Wolinski). Publicaţia Charlie Hebdo primise o serie de ameninţări după ce publicase caricaturi cu Profetul Mahomed.
G.C.