Guvernul elimină pragul neimpozabil de 600 de lei pentru câştigurile din jocuri de noroc şi introduce taxarea progresivă în trei trepte, de 1%, 16% şi 25% în funcţie de nivelul veniturilor, cotă aplicată la toate sumele încasate.
Noul sistem a fost introdus de Guvern prin ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal şi nu mai prevede excepţii de la impozitare pentru sume mai mici obţinute din jocuri de noroc.
Până în prezent, veniturile din jocuri de noroc au fost impuse, prin reţinerea la sursă, cu o cotă de 25% aplicată asupra venitului net, calculat la nivelul câştigurilor realizate într-o zi de la acelaşi organizator sau plătitor.
Acum, Guvernul a decis ca veniturile din jocurile de noroc să fie impozitate, tot prin reţinere la sursă, cu o cotă de 1% aplicată asupra tuturor sumelor încasate de un participant de la un organizator de jocuri de noroc, impozitare care va urca la 16% dacă veniturile din jocuri de noroc depăşesc echivalentul a 15.000 euro şi la 25% dacă veniturile depăşesc echivalentul a 100.000 euro.
În acelaşi timp, dacă până în prezent era stabilit că nu sunt impozabile veniturile obţinute din premii şi din jocuri de noroc, în bani şi/sau în natură, sub valoarea sumei neimpozabile stabilită în sumă de 600 lei, realizate de contribuabil pentru fiecare premiu şi pentru câştigurile din jocuri de noroc, de la acelaşi organizator sau plătitor într-o singură zi, noul sistem exceptează de la impozitare doar veniturile obţinute din premii aflate sub această valoare de 600 lei, nu şi pe cele rezultate din jocuri de noroc.
Mai mult, nu vor fi impozabile la sursă veniturile realizate de către persoanele fizice ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanţă (on-line), slot-machine, lozuri şi festivaluri de poker, astfel că aceste persoane vor fi obligate să depună la administraţia fiscală o declaraţie privind venitul realizat, pentru fiecare an fiscal, statul urmând să stabilească impozitul datorat.
Pentru aceste tipuri de jocuri, impozitul va fi de 1% pentru sumele de până la echivalentul a 14.999 euro, de 16% pentru sume cuprinse între 15.000-99.999 euro şi de 25% pentru sume care depăşesc echivalentul a 100.000 euro.
Organizatorul de jocuri de noroc va fi obligat să păstreze o evidenţă nominală a persoanelor fizice care au obţinut venituri din jocuri de noroc mai mari de 15.000 euro şi să le declare statului.
G.C.