Victor Ponta a declarat duminică, la Bistriţa, cu ocazia unei vizite la fabrica de cablaje auto Leoni şi a inaugurării noului sediu local al Registrului Auto Român (RAR), că iniţiativele private care creează locuri de muncă vor fi întotdeauna sprijinite.
De asemenea, cei care lucrează cu statul român şi îşi fac treaba vor avea facturile decontate. În cazul fabricii româno-germane Leoni, care a beneficiat de un ajutor de stat de peste 5 milioane euro pentru extinderea capacităţii de producţie şi crearea a peste 300 de noi locuri de muncă, premierul a spus că acesta este un proiect de succes al unui investitor privat care are un parteneriat cu statul român. „Am acordat ajutor de stat şi în felul acesta cu ochii mei am văzut cum din mai, când am fost aici, era doar un teren viran, acum hala este aproape ridicată şi la începutul anului viitor voi veni să văd şi oamenii care vor lucra în acea hală. Vreau să dau un semnal foarte clar că orice iniţiativă privată care creează locuri de muncă va fi şi trebuie sprijinită. Şi oricât o să mă critice cineva vreodată, eu tot o să apăr locurile de muncă şi tot o să spun că oricine plăteşte salarii trebuie să fie sprijinit. Mai departe, dacă cineva nu respectă legile sau face evaziune fiscală, sigur că plăteşte. Dar cel mai important lucru pentru România şi pentru toată Europa în acest moment sunt crearea şi păstrarea locurilor de muncă”, a declarat Victor Ponta.
Premierul a apreciat, de asemenea, calitatea lucrărilor la noul sediul al RAR Bistriţa-Năsăud, unde investiţia totală a fost de aproximativ 7 milioane lei, fără TVA, şi a ţinut să precizeze că firmele care au contracte cu statul vor avea mereu facturile decontate, dacă îşi fac treaba. „Nu rămânem cu datorii către cei care îşi fac treaba. Un mesaj pentru toată lumea, fie că vorbim de proiecte mari, de autostrăzi, sau proiecte mai mici, de infrastructură locală: cine munceşte şi face treabă, ne dă factura şi decontăm. Să decontăm lucruri care nu s-au făcut, asta nu o să facem niciodată, şi este un mesaj foarte clar”, a spus premierul.