La cei 83 de ani pe care ii va implini peste cateva zile, Mihaela este un adevarat exemplu. Ea lupta ca o leoaica pentru fiica sa, care sufera de o boala necrutatoare. Chiar daca a ajuns la fundul sacului, nu apeleaza la cersit, ci vinde flori.
Povestea profesoarei a impresionat tot internetul. Desi e batrana, femeia a uitat de bolile de care sufera pentru a face tot ce este omeneste posibil si chiar mai mult decat atat pentru a-si tine fiica, care sufera de sapte ani de cancer, in viata. Fiind o fire extrem de modesta, care nu vrea sa ceara ajutorul, nu a vrut sa-i fie publicata povestea, dar un asemenea caz merita toata atentia.
Plange necontenit cand se gandeste la situatia ei de acasa, dar chiar si asa pentru ea nu este o solutie cersitul. Asa ca florile din curte, care in vremuri de mult apuse le tinea pentru frumusete, le taie si le vinde la metrou la Piata Victoriei ca sa faca rost de bani sa cumpere medicamente si sa-si duca fata la tratamente.
“Uite cum m-a adus viata! Fata mea face tratament oncologic, chimioterapie costa in total peste 1.300 de lei, iar eu am pensie putin peste zece milioane. Merg la biserica, ma duc la manastiri, ma duc de colo, colo. Am florile din curte, le tineam ca ornament, ca frumusete in trecut, acum s-a terminat”, ne-a povestit, cu sufletul greu, Mihaela.
“Mancarea este o problema simbolica! “
Problemele ficei au inceput in urma cu mai multi ani, cand a luat dintr-un spital o hepatita. Vecinii femeii ne-au spus ca din cauza bolii ea a incercat chiar sa se sinucida.
“In mai trebuia sa faca un tratament, dar de unde, maica? Nu am avut bani! Mai vin elevi de ai mei si cumpara, florea costa cinci lei, ei imi dau 10 lei. Nu ma duc in fiecare zi ca sunt si eu bolnava, am tensiune. Ma duc doar de doua ori pe saptamana, miercurea si joia, intre 17.00 si 19.45. Cam 310-320 de lei strang intr-o luna”, ne-a spus, plangand, fosta profesoara.
De datorii nu mai spune, iarna trecuta a stat fara gaze, ca in evul mediu. La fiica si nepoata le-a bagat un resou in camera, iar ea a stat in frig. “Trebuie sa traiesc pentru fiica mea, sa o ajut. Cine vrea sa ma ajute sa vina miercurea si joia la metrou”, a mai spus femeia. Cat despre mancare, ea ne-a spus ca a ajuns sa fie un lux in casa ei. “Mancarea este o problema simbolica!”, ne-a spus Mihaela.
“Imi este jena sa spun cat am nevoie, macar chimioterapie sa faca”
Chiar daca a ajuns la varsta inaintata ea nu se opreste din a munci, pentru a strangii banii necesari ca sa-si faca fiica bine. Ea se gandeste cu groaza ca va veni canicula si nu mai poate merge sa-si vanda florile.
“Toamna vin cu imortele, le iau vara, le usuc si le vopsesc. Dar cand vine frigul nu pot sa merg, cand e canicula nu pot ca sunt hipertensiva, am o boala de oase. Acum este inca vremea buna si mai pot sa merg. Sunt cea mai mare pacatoasa, ca toti pamantenii, dar am credinta oarba in Dumnezeu. Imi este jena sa spun cat am nevoie, macar chimioterapie sa faca, care costa mai putin”, ne-a mai spus, disperata, femeia.
CITESTE SI
Cea mai batrana mama din Romania a luat o decizie radicala! Vezi ce vrea sa faca Adriana Iliescu!
Testamentul Israelei! Ce a putut sa scrie in acte una dintre cele mai batrane sotii din Romania!
Chiar daca este mica de statura, sufletul ei este cat un zgarie nori
Chiar daca banii sunt o problema grava pentru ea, mai vin tinere care vor sa cumpere flori de la ea, iar cand le vede ca se scormonesc in portofel le da cate un buchet gratis. “Va spun de fetitele care vin la mine, mamaie sa vreau sa iau si eu o floricica! Le spun sa ia florica, sa zica Bogdaproste pentru mama mea ca ii placeau floricelele, si le dau gratis. Cand ii vad ca se scotocesc in portofel, vai de mine, Doamne, sa ma bata Dumnezeu…”, ne-a mai spus simpatica batranica, cu ochii in lacrimi. (A.S.)