Facebook a lansat un nou serviciu, care le permite utilizatorilor să vadă care dintre prietenii lor de pe această platformă de socializare se află în apropierea lor, informează CNN.
Noul serviciu, denumit „The Nearby Friends” (Prieteni din apropiere, n.r.), este disponibil începând de joi pentru utilizatorii din SUA ai Facebook, care accesează această platformă de socializare de pe un telefon inteligent.
Potrivit CNN, smartphone-ul unei persoane ştie întotdeauna unde se află acea persoană. Însă, odată cu lansarea serviciului „The Nearby Friends”, şi prietenii utilizatorilor de Facebook pot afla dacă se află unii în vecinătatea celorlalţi.
Prin intermediul noului serviciu, utilizatorii platformei Facebook pot trimite prietenilor lor informaţii cu privire la locul în care se află şi se pot urmări unii pe alţii în timp real.
Ideea care stă la baza acestui nou serviciu este aceea de a facilita întâlnirea în viaţa reală a oamenilor care sunt prieteni pe Facebook.
Noul serviciu nu se activează însă în mod automat. Prietenii unui utilizator de Facebook nu vor putea să vadă unde se află acesta dacă el nu doreşte să activeze acest serviciu.
Totodată, utilizatorii platformei Facebook pot să aleagă o listă de prieteni (persoane apropiate, membri ai familiei etc.) cu care să împărtăşească informaţii legate de locaţia lor.
Serviciul „The Nearby Friends” va fi disponibil pentru cei care accesează Facebook de pe dispozitive mobile care folosesc sistemele de operare iOS şi Android. Totodată, noul serviciu va fi disponibil iniţial doar pentru un număr restrâns de locaţii.
A.P