Cutremurul de 4,9 grade resimtit ieri in Bucuresti si in Chisinau a creat panica in randul cetatenilor aflati in zone cu risc seismic mare si nu numai.
Mircea Radulian, directorul INFP, incearca insa sa ne linisteasca. Spune ca nu se va produce prea curand un cutremur in Romania dar, daca totusi asta se va intampla, dezastrele vor fi inimaginabile. Asta, deoarece Capitala este una dintre cele mai neasigurate orase in caz de seism.
„Ce ar trebui să se ştie este că Bucureştiul este unul din cele mai vulnerabile oraşe, nu ştiu dacă e primul din Europa, dar va avea o reală problemă la următorul cutremur. E un lucru evident care necesită o acţiune concentrată din partea autorităţilor pentru a rezolva cât mai repede această problema şi într-un mod cât mai eficient”, a declarat acesta.
„Nu se întâmplă ceva special acum în zona Vrancea, din acest punct de vedere nu avem motive de îngrijorare, în sensul că nu există o activitate anormală care să ne dea de bănuit”, a mai spus Mircea Radulian.
Institutul Naţional pentru Fizica Pământului a înregistrat un cutremur cu magnitudinea de 4,8 pe scara Richter în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 200 kilometri. Ulterio, magnitudinea a fost redusă la 4.6.
Oraşele cele mai apropiate de epicentru au fost Covasna (25 km), Târgu Secuiesc (37 km), Sfântu Gheorghe (55 km), Focşani (56 km), Târgu Ocna (58 km)