Primarul general Sorin Oprescu a verificat, astazi, stadiul lucrarilor de restaurare si extindere a cladirii monument istoric Hanul Gabroveni. Edilul sef este foarte multumit de ce a gasit aici, spunand ca se simte exact ca la Viena.
Lucrarile de restaurare ale Hanului Gabroveni – monument de arhitectura construit intre anii 1804 si 1818 in Centrul istoric al Capitalei – au inceput in 2012 si au continuat intr-un ritm alert. Asa se face ca acum, primarul s-a declarat multumit de stadiul acestora.
“Ma simt exact ca la Viena, intr-o cladire veche refacuta! De exemplu, imi vine repede in minte Muzeul Muzicii, asta e civilizatie! Arata a ceea ce ne-am dorit intotdeauna, este construit cat mai aproape de original, chiar daca aici au fost construite case peste case in urma cu sute de ani”, ne-a declarat primarul general Sorin Oprescu.
“Este un moment care va deveni un pilon de dezvoltare”
Hanul Gabroveni va fi gata in cateva luni, iar aici vor fi amenajate doua sali de spectacole, una mare de 200 de locuri si una mica de 70, patru sali destinate expozitiilor, o sala multifunctionala, o cafetarie, un punct de informare turistica si spatii de birouri.
“Va deveni un pilon de dezvoltare a ceea ce inseamna proiecte de cultura la nivelul Municipiului Bucuresti si, de ce nu?, pe tara. Costurile totale o sa se ridice la 25 de milioane de lei. Aici va fi un Institut Cultural Municipal. Lunile acestea va fi deschis”, ne-a mai declarat primarul general Sorin Oprescu.
De asemenea, reabilitarea Hanului a prevazut si pastrarea elementelor caracteristice ale constructiei.
Primaria Capitalei mai renoveaza inca patru monumente
In plus, Primaria Capitalei a inceput sau va demara in acest ani lucrari de consolidare a altor patru monumente istorice. Este vorba de Arcul de Triumf, Observatorul Astronomic, Casa Cessianu si Mina Minovici. (Alex Saulea)