Producatorul de film Saul Zaentz, recompensat cu trei premii Oscar, a murit la varsta de 92 de ani, vineri, in San Francisco, informeaza variety.com.
Producatorul de film Saul Zaentz, care a castigat premii Oscar pentru lungmetrajele „Zbor deasupra unui cuib de cuci” (1975), „Amadeus” (1984) si „Pacientul englez” (1996), suferea de maladia Alzheimer.
Zaentz, care si-a petrecut cea mai mare parte din viata lucrand ca producator muzical, a intrat in industria cinematografiei abia in jurul varstei de 50 de ani.
A produs foarte putine filme, majoritatea autofinantate. Insa a avut un mare talent in a alege sa produca filme care ulterior au avut un mare succes.
Astfel, el a cumparat drepturile de adaptare a unor romane celebre, precum cele ale lui J.R.R. Tolkien „Stapanul inelelor” si „Hobbitul”, care au avut apoi incasari uriase.
Nascut in Passaic, New Jersey, Zaentz a fugit de acasa la varsta de 16 ani si a trait din vanzarea de alune si jocuri de noroc. Dupa ce a luptat in cel de-Al Doilea Razboi Mondial, a plecat la San Francisco pentru a lucra cu producatorul de muzica jazz Norman Granz.
Astfel, a ajuns sa colaboreze ca producator cu staruri precum Duke Ellington, Dave Brubeck si Gerry Mulligan. In anii 1950, a lucrat la compania de inregistrari Fantasy Records, pe care a si cumparat-o cativa ani mai tarziu.
Printre starurile care au semnat un contract cu Fantasy Records s-a numarat Creedence Clearwater Revival. Ulterior, Fantasy a fost vanduta unui consortiu condus de Norman Lear si s-a unit cu Concord Records in 2004.
Printre alte filme pe care le-a produs s-au numarat „Payday”, „Insuportabila usurinta de a fi/ The Unbearable Lightness of Being”, „The Mosquito Coast”, „At Play in the Fields of the Lord”, animatia din 1978 „Lord of the Rings”, de Ralph Bakshi.
Numarandu-se printre putinii producatori recompensati cu trei premii Oscar – alaturi de Darryl F. Zanuck si Sam Spiegel, de exemplu -, Zaentz a primit din partea Academiei de film americane Irving Thalberg Award pentru eforturile sale in domeniu.
A fost, de altfel, primul producator de la Cecil B. DeMille (1952) care a castigat un premiu Oscar si un Thalberg in acelasi an – 1997.
R.N.