Doi cetăţeni suedezi au fost condamnaţi la câte patru ani de închisoare pentru proxenetism, după ce au forţat o româncă să se prostitueze.
Cei doi suedezi – un bărbat şi o femeie în vârstă de 31, respectiv 28 de ani – au preluat de pe străzile din Stockholm o româncă în vârstă de 21 de ani, pe care au forţat-o să se prostitueze, relatează site-ul ziarului The Local, citat de Mediafax.
Banii primiţi de româncă au fost luaţi de cei doi suedezi. Cei doi inculpaţi au negat acuzaţiile, afirmând că românca era liberă să facă ce voia.
G.C.