Rapperul Will.i.am, membrul trupei The Black Eyed Peas, va renova casele familiilor cu venituri modeste din cartierul Boyle Heights, din California, cu sprijinul companiei dezvoltatoare de proprietăţi ecologice Delos.
Recent, Will.i.am s-a întâlnit cu cofondatorul companiei Delos, Morad Fareed, pentru a pune la punct un proiect de reconstrucţie a caselor din cartierul rezidenţial Boyle Heights, din California, pe baza unor principii de construcţie ecologice, informează contactmusic.com, citat de Mediafax.
„Apreciez că Morad şi-a făcut timp să mă educe pe mine şi echipa Fundaţiei i.am.angel despre cum putem construi case mai sănătoase pentru oameni (…). Sunt în misiune de consolidare a cartierului meu natal din Boyle Heights şi mă voi implica inclusiv în transformarea Estrada Courts, proiectul rezidenţial unde am crescut, într-un loc unde oamenii să poată locui mai sănătos şi mai confortabil”, a declarat Will.i.am pentru The Hollywood Reporter.
Rapperul Will.i.am nu este singurul artist care s-a implicat în proiectele Delos – la începutul lunii, actorul american Leonardo DiCaprio a devenit investitor în cadrul companiei, sprijinind financiar construirea unui complex de apartamente ecologice din New York.
G.C.