Zicala “Codru-i frate cu romanul” nu mai inseamna nimic pentru unii... Mii de hectare de padure au disparut fara urma in ultimii ani de pe harta Romaniei.
In perioada 17 septembrie – 1 noiembrie 2013, o comisie a efectuat un control la Ocolul Silvic Garda, din cadrul Directiei Silvice Alba. Ce au gasit aici inspectorii e incredibil!
Potrivit directorului general Romsilva, Adam Craciunescu, comisia a constat aici existenta unor taieri ilegale incepand cu anul 2005, dar care au avut intensitate mai mare in perioada 2008 – 2012.
“In cazul arboretelor taiate anterior anului 2011, pentru estimarea volumului exploatat ilegal, a fost necesara utilizarea informatiilor furnizate de fotofotoplanuri obtinute in anii 2005, 2009, 2010 si 2011, precum si informatiile din amenajamentele silvice. Coroborand informatiile avute la dispozitie cu situatia actuala constata in teren, se estimeaza taierea si valorificarea ilegala a unui volum de circa 257.688 de metri cubi, cu o valoarea a pagubei de circa 5,3 milioane de euro”, se arata intr-un document al Regiei.
Craciunescu ne-a spus ca se lucreaza intens si la impadurirea zonelor afectate, iar in acest an vrea sa planteze 14 milioane de puieti.
“Am depistat multe sustrageri ilegale de arbori de-a lungul timpului. Probleme sunt si la Ocoalele Silvice de la Cluj, Somesul Rece, Belis Bihor, Groj. La Garda suprafata a fost de 600 de hectare, din care 447 necesita lucrari de reimpadurire”, ne-a declarat directorul Romsilva.
Pentru abaterile constatate la Garda, in functie de gravitatea faptelor personalului silvic implicat in savarsirea acestora, s-a dispus desfacerea conrtactului de munca si inaintarea de plangeri penale pentru trei fosti sefi de ocol, doi tehnicieni silvici, inginerul responsabil cu probleme de cultura padurilor sia inca trei padurari.
Ce s-a intamplat cu padurile dupa 1990!
Adma Craciunescu ne-a vorbit si despre procesele pe care Regia le are pe rol, pentru retrocedari masive de paduri.
“Sunt solicitari multe pe retrocedare, la ora actuala avem solicitari pentru 450.000 de hectare la nivelul Romaniei. Dar avem si lucruri imbucuratoare pentru Romsilva, pentru ca in ultima perioada am obtinut multe sentinte favorabile. Inclusiv cea cu fondul bisericesc (nr. suprafata de circa 160.000 hectare), a fost respinsa actiunea lor si ramane in continuare sa fie administrate de Regie. Multe forme asociative care au obtinut ilegal paduri prin instantele judecatoresti am reusit sa recuperam 2.100 de hectare in judetul Valcea si 1.100 in Arges. (…) E vorba de suprafata fondului forestier la nivelul Romaniei care era in 1990 la 6.350.000 de hectare la ora actuala ca suprafat de fond forestier ajunge la 6.500.000 pentru ca multe pasini parasite s-au impadurit. Dar totodata nu ascundem faptul ca sunt suprafete unde s-a extras masa lemnoasa si nu au fost impadurite”, ne-a declarat directorul Romsilva, care spera ca in circa doi ani sa impadureasca zonele defrisate ilegal.
Potrivit directorului de la Directia silvica Ilfov nici padurile de langa Capitala nu au ramas „virgine”. De la peste 23.000 de hectare au ramas doar 19.000 in proprietatea statului. “Au fost retrocedate 3.700 de hectare fostilor proprietari. Spre exemplu Baneasa care are o suprafata totala de 987 de hectare, 630 de hectare sunt retrocedate”, ne-a spus Dumitru Voicu. (A.S.)