La varsta ei, altii se lupta cu corigentele si se distreaza in cluburi. Cum e viata „copilului minune al modei”, la numai 16 ani

Prinsa intre mai multe drumuri Bucuresti-Londra, studiind in Marea Britanie, tanara creatoare de moda si-a facut timp sa stea de vorba si cu reporterii CANCAN.ro. Isabela Walter ne-a povestit cum a ajuns, la numai 14 ani, sa aiba o prezentare de moda si cum a progresat pana in momentul de fata. Tanara a avut suportul parintilor, insa in ei a vazut si cei mai mari critici. Totusi, Rebeca si Florian Walter, patronul echipei U Cluj, o sustin in tot ceea ce face.

 

CANCAN: Ai fost numita “copilul minune al modei”. Acum, ca ai mai crescut, crezi ca ti se mai potriveste aceasta titulatura?

Isabela Walter: Nu m-am considerat nici atunci, dar nici acum “copilul minune al modei”, cred ca a fost exagerat acest titlu. Nu simt ca mi s-ar potrivi aceasta denumire pentru ca nu imi plac si nu ma atrag astfel de comentarii. Haideti sa fim seriosi…Eu am facut-o pur si simplu pentru mine si pentru pasiunea mea, nu conta cata experienta aveam, ci conta faptul ca am putut sa realizez un vis de mult avut. Nu am vrut sa demonstrez nimic si nici nu imi incepeam viata de designer. N-am fost intr-o competitie.

C: Cum ai ajuns la acest nivel? De unde a pornit aceasta pasiune pentru design?

I.W: De la o varsta frageda eram foarte atenta la cum ma imbracam, ma interesa cu adevarat aspectul vestimentar. Inspiratia mi-am gasit-o in orice lucru nesemnificativ care mi-a starnit o anumita emotie sau sentiment, imi placea mult sa pictez pe sticla, mai tarziu am facut cursuri de grafica si design si, cu timpul, am dezvoltat multa atentie la detaliile vestimentare, nuante, texturi, combinatii, armonia coloristica, toate acestea ma atrageau. Atunci cand am inceput prima colectie, imi aduc aminte ca motivatia mea era mai tot timpul la cote maxime. Imi placea ceea ce faceam, aveam o satisfactie la fiecare finalizare a unei tinute, si asta poate ca m-a facut sa imi doresc din ce in ce mai mult sa pot face parte din aceea lume. Nu stiu cum sa explic sentimentul, e ca si cum am alergam in gol si nu imi cunosteam destinatia exacta, fara semnal la telefon, fara apa, si totusi pana la urma, uite ca ceva mi-a dat un impuls care m-a facut sa ma trezesc si sa imi continuu drumul spre necunoscut.

C: Cine a fost persoana care te-a sustinut cel mai mult, dar ci cel mai mare critic?

I.W: Parintii m-au sustinut cel mai mult, mama a fost tot timpul langa mine, ea stie foarte bine fiecare pas pe care l-am facut pentru a ajunge unde sunt acum. Tata imi spunea tot timpul ca meseria aceasta nu este una bine aleasa, ca nu este un domeniu sigur. Culmea este ca paradoxul acesta m-a facut sa-i demonstrez si sa ii arat ca asta este ceea ce imi doresc sa fac in viata. Ii multumesc pentru asta si il consider mentorul meu puternic.

C: Ai avut vreodata impresia ca nu ai sa reusesti in aceasta industrie?

I.W: Normal, oricine are momente in care crede ca viitorul s-ar putea sa nu fie atât de frumos pe cat si l-ar fi imaginat. Dar, exista un „dar” –  Sunt pasionata, nu ma gândesc la bani, la faima sau publicitate. In asta cred eu. In Romania multi, daca nu sunt cantareti, isi scot o linie de haine si zic ca sunt fashion designeri. Cum sa creditezi o persoana care nu are nimic special de oferit, nu are experienţa in industrie, nu a facut vreun curs macar, nu mai zic de o facultate specifica domeniului. Singurul lucru pe care l-au realizat este sa apara pe prima pagina a ziarelor de scandal… Si apreciem, asta e problema… Apoi cred foarte tare in talent, in acest har cu care esti sau nu esti inzestrat.

C: Cum ai reusit sa imbini scoala cu aceata pasiune, tinand cont ca prima ta colectie era gata la doar 14 ani?

I.W: Am incercat sa pastrez totul in balanta, in sensul in care nu voiam sa ma concentrez pe colectie cand aveam foarte mult de facut la scoala si invers. Acum ca am luat o pauza cu hobby-ul meu, ma axez pe scoala pentru ca am cursuri strict pe istoria artei, jurnalism, texitile si media, apoi am mai multe ateliere si proiecte la care este foarte mult de lucru. Ma pregatesc pentru facultate si pentru industrie asa ca concentrez pe ceea ce este important acum. Poate pentru sfarsitul verii care urmeaza, sa lansez o colectie toamna-iarna, dar mai vedem pana atunci.

C: Ti-ai imbracat vreodata creatiile? Si care este piesa vestimentara la care ai lucrat cel mai mult si de care ai o oarecare atasare?

I.W.: Nu foarte des, nu ştiu de ce, poate ca de regula am avut o anumită tematica la care m-am gandit, am văzut lucrurile prin prisma unei povesti, nu m-am gândit sa port eu hainele, dar au fost câteva piese de piele in special, de exemplu un sacou nude uşor cambrat si structurat, cu spatele gol acoperit cu franjuri lungi pe spate, un guler si jambiere, toate din piele cum spuneam, pe care le-am mai purtat uneori.

C: La ce lucrezi momentan?

I.W: Momentan învat pentru scoala si lucrez la portofoliul meu. Cu acesta va trebui sa aplic anul viitor la Foundation Course. Este mult de lucru, iar daca vreau sa intru la facultatea la care imi doresc trebuie sa trag tare. Au asteptari mari de la aplicanti si vor lucrari inovative si diferite in acelsi timp.

C: Cum se desfasoara o zi din viata Isabelei Walter? Ai timp pentru o relatie?

I.W.: O zi… Sunt ocupata de dimineata pana seara cu scoala, programul, avem tot felul de proiecte, ateliere. Ne intalnim cu oameni din industrie care ne vorbesc despre ce inseamna munca in lumea artei. Faptul ca acum traiesc la Londra mi-a schimbat viata total. Este o experienta noua, simt ca m-a ajutat sa ma formez intr-o directie, sa ma responsabilizez, sa relationez mult mai usor. Lumea aici nu se uita la tine din cap pana-n picioare sa vada ce porti sau cum arati, apoi sa te critice. Aici pot sa ma port, sa ma imbrac, sa ma exprim exact asa cum imi doresc. La scoala toata lumea se imbraca stylish, am colegi din toate colturile lumii, atmosfera este incredibil de vie. Merg la expozitii, concerte, spectacole si cateodata la echitatie. Aici nu am cum sa ma plictisesc. Exista tot timpul ceva de facut, doar sa vrei. Le multumesc enorm parintilor mei pentru sansa oferita, vrea sau ma bucur de aceasta perioada cat pot de mult, anii acestia nu mi-i da nimeni inapoi.

Nu prea am timp liber, dar uneori in weekend mai ies cu Andrei, prietenul meu. Suntem foarte diferiti, dar totusi avem adrenalina in comun. Ne vedem rar, dar asta nu conteaza, simt ca este alaturi de mine in orice moment. El studiaza regia filmul, eu studiez arta, moda.

Denisa Macovei