Cristian Cioacă a trimis din închisoare o scrisoare. Fostul poliţist reclamă faptul că nu a avut niciodată acces la probe şi că atunci când s-a făcut cercetarea la faţa locului, el şi martorii asistenţi nu au intrat în apartament.
În scrisoarea trimisă din închisoare, Cristian Cioacă a menţionat faptul că nu a avut acces la probe. Mai mult, acesta a spus că nici măcar nu a fost prezent atunci când s-au ridicat probele din apartament.
„Fiecare termen de judecată se desfăşoară ca şi când acesta trebuie să aibă loc, lăsând impresia că aceasta ar reprezenta „o corvoadă”, judecătorul cauzei fiind constrâns să desfăşoare aceste activităţi şi nu obligat de normele legale… Magistratul nu este preocupat de înfăptuirea actului de justiţie. Magistratul sfidează principiile de bază ale dreptului penal…Nu am avut acces la probe niciodată. Am luat cunoştinţă despre ele prin fotografiile care există în dosarul de urmărire penală. Mi-au fost prezentate fotografii ale celor găsite în râpă, dar nu le-am văzut direct niciodată. La ridicarea probelor din casă am fost prezent în 11 septembrie 2007, dar timp de două ore am fost scos din partament. Nu am văzut ce au ridicat şi cum au ridicat. Avocatul nu a fost prezent niciodată”, a menţionat Cioacă în scrisoarea sa, potrivit România TV.
G.C.