Un bărbat şi-a pierdut viaţa, marţi seară, după ce microbuzul în care se afla a fost lovit de un tren, pentru că şoferul, care a fost şi el rănit, nu a oprit la trecerea peste calea ferată, la intrarea în localitatea arădeană Pâncota.
Accidentul a avut loc pe un drum judeţean, la intrarea în oraşul arădean Pâncota, unde şoferul unui microbuz de marfă nu s-a asigurat la trecerea peste calea ferată, iar vehiculul său a fost lovit în plin de un tren local, care circulă între Brad şi Arad, potrivit Mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Camelia Tuduce, impactul a avut loc în zona portierei pasagerului din dreapta, care a fost rănit grav şi a decedat la scurt timp. Victima avea 39 de ani şi era din judeţul Vâlcea.
Totodată, şoferul a fost rănit, fiind preluat de un echipaj SMURD şi transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, după ce a fost descarcerat de echipe ale pompierilor militari.
Microbuzul a fost împins pe şine câteva zeci de metri, în urma coliziunii.
Niciun pasager din tren nu au fost rănit, însă garnitura a rămas blocată pe şine până la efectuarea cercetărilor.
G.C.