Incoronat rege al romilor din Romania dupa moartea lui tatalui sau, Daniel Cioaba si-a petrecut ziua de nastere fara fast. Pentru ca perioada de doliu nu permite familiei sa organizeze vreo petrecere, a fost o zi ca oricare alta.
Daniel Cioaba, sotia si cei trei copii ai lor locuiesc in casa lui Florin Cioaba, cel care a condus destinele romilor din ’90 incoace ca si rege auto-intitulat al comunitatii.
Prima aniversare in calitate de nou rege a fost pentru Daniel Cioaba o ocazie de a se intrista si mai tare. “Cea mai importanta persoana din viata mea nu a fost alaturi de mine si nu mi-a spus “La multi ani”. Ma refer la tata. El imi spunea primul “La multi ani”, de fiecare data. Asa ca a fost o zi trista. La noi in perioada de doliu nu se fac petreceri, si nu am organizat nimic. Au venit cativa prieteni fara sa-i invit…E o atmosfera trista la noi, fiul meu cel mic inca plange de cate ori vede fotografia lui tata, a fost pentru copiii mei un bunic adevarat”, a declarat pentru Cancan.ro Daniel Cioaba, care abia a implinit 34 de ani.
Pana sa fie incoronat rege, el se ocupa de afaceri cu metale feroase si neferoase. S-a ferit sa apara in prim-plan pentru ca nu avea nevoie de publicitate. “Cand te stiu oamenii de la televizor si vrei sa faci o afacere…ai de pierdut. Isi imagineaza toti ca ai bani multi si profita si cresc preturile…Am avut nevoie de discretie. Aveam insa de gand sa ma implic mai mult in proiectele comunitatii odata ce tata ar fi fost mai in varsta…”, mai spune Daniel.
Moartea neasteptata a lui Florin Cioaba a grabit insa lucrurile asa ca la inmormantare, cei doi fii au impartit in doua “regatul”, luand fiecare o parte: Dorin Cioaba a devenit rege international, iar Daniel se va ocupa de romii din tara. La sfarsitul lunii septembrie va fi convocat si Congresul Centrului Crestin al Romilor, unde se va alege noul presedinte. Organizatia, care cuprinde peste 500.000 de romi din toata tara – dupa cum sustine Daniel Cioaba – a fost infiintata in 1990 de tatal sau. Daniel vrea sa isi depuna candidatura la sefia organizatiei si nu stie deocamdata daca va avea sau nu vreun contracandidat. El colaboreaza cu fratele sau, Dorin, pentru a duce mai departe proiectele initiate de Florin Cioaba.
“Ne vom axa pe mai multe directii, in principal scolarizarea romilor, integrarea lor in societate si crearea de ateliere mestesugaresti unde sa invete sis a duca mai departe traditiile noastre. Acum, ca nu-l mai avem pe tata, eu si Dorin ne avem unul pe celalalt. Nu mai avem nicio discutie, nicio problema, ne intelegem bine”, a mai spus Daniel Cioaba.
Vaduva lui Florin Cioaba nu isi revine
La aproape o luna de la moartea lui Florin Cioaba, vaduva acestuia, Maria, nu-si gaseste linistea. “Mama este in continuare afectata si ii este foarte greu fara tata. Ii simte lipsa teribil si se duce mereu la cimitir si se uita pe pozele cu ei si ii tot aseaza hainele…Va dati seama.. e cu el de cand avea 14 ani, deci de 45 de ani…”, ne-a povestit fratele lui Daniel, Dorin Cioaba. Incoronat rege international al romilor, el e cel care a “iesit in fata” pentru ca lucreaza de ani buni alaturi de tatal sau in proiectele legate de problemele romilor. Astazi si maine el se va afla in judetul Hunedoara, unde va oferi catorva familii de romi rechizite pentru a-i incuraja pe copii sa mearga la scoala.
Pe 22 septembrie familia Cioaba va organiza o masa pentru a comemora sase saptamani de la moartea regelui. „La noi nu se face pomana, asa ca la ortodocsi, ci doar facem o masa si cineva va primi in dar cateva lucruri care i-au apartinut tatalui meu. Dar nu e pomana, e dar catre cineva drag”, a mai spus Dorin Cioaba.
G.A.