O femeie din Timişoara şi copilul său în vârstă de doi ani au fost răniţi, marţi după-amiază, după ce au fost loviţi de o maşină pe trotuar, pe o stradă din oraş, iar şoferul a fugit de la locul accidentului, fiind prins însă de poliţişti.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, Ancuţa Moraru, a declarat că accidentul a avut loc pe strada Ardealul din Timişoara, după ce un tânăr de 25 de ani a pierdut controlul volanului, autoturismul ajungând pe trotuar, unde a lovit o femeie de 28 de ani şi pe copilul acesteia, în vârstă de doi ani.
Ulterior, şoferul a fugit de la locul accidentului. „Femeia este rănită grav, iar copilul este rănit uşor, ambii fiind transportaţi de urgenţă la Spitalul Judeţean din Timişoara”, a precizat Ancuţa Moraru, pentru Mediafax.
Potrivit acesteia, poliţiştii l-au găsit pe tânăr după scurt timp, acasă, şi i-au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având permisul de conducere reţinut.
După ce poliţiştii l-au luat pe tânăr de acasă, pentru a-l duce la Spitalul Judeţean din Timişoara pentru recoltarea de probe biologice, maşina Poliţiei a fost lovită, în drum spre spital, de un autoturism condus de o femeie care nu a acordat prioritate autospecialei, deşi avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune.
Ancuţa Moraru a precizat că poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul în care a fost implicată maşina Poliţiei.
Ionut Chiperi