Agresorii care l-au batut azi-noapte in fata unui hotel din Bucuresti pe unul din membrii trupei lui Florin Salam il vizau de fapt pe manelist, nefiind prima data cand acesta era cautat de acestia.
Incidentul a avut loc in jurul orei 01.00, atunci cand trei barbati i-au atacat pe membrii formatiei lui Salam. Tinta lor era de fapt manelistul, insa acesta a scapat ca prin minune de furia agresorilor. Surse din politie au declarat pentru CANCAN.ro ca nu este prima data cand Florin Salam era cautat, miza fiind banii. “Inainte de acest incident, Salam fusese amenintat cu moartea, insa nu a luat acest lucru in seriios. Conflictul a pornit din cauza unor sume de bani si a unor datorii neonorate, iar cei trei agresori il vizau miercuri noaptea pe Salam. Acesta era tinta, insa l-au batut doar pe unul din membrii trupei”, au precizat surse judiciare.
Atat Florin Salam, cat si sunetistul acestuia, care a ajuns la spital in urma bataii, au depus plangere la politie, iar cei trei agresori au fost identificati si sunt audiati de anchetatori.
Mariana Apostol
Bogdan Galca