Vesti incurajatoare pentru familiile cu venituri mici. Ca sa contra-balanseze scumpirile la gaze naturale si energie electrica operate la 1 iulie, Guvernul propune un proiect de ordonanta de urgenta pentru acordarea de ajutoare
„Preturile la gaze naturale si la energie electrica au crescut, ceea ce determina cheltuieli suplimentare pentru gospodariile cu venituri reduse”, se arata in Nota de Fundamentare a unui Proiect de Ordonanta de Urgenta publicat in acest week-end. Limita de venituri pana la care vor fi acordate ajutoarele a fost stabilita la 615 lei/persoana. Ajutoarele vor fi acordate persoanelor cu venituri de pana la 615 lei pe luna.
Conform datelor recensamantului realizat in anul 2011, doar 44% dintre locuinte au instalatii de termoficare sau centrala termica proprie, restul de locuinte utilizand, dupa caz, gazele naturale, combustibilii solizi sau lichefiati, precum si energia electrica.
Potrivit datelor furnizate de Institutul National pentru Statistica, se estimeaza ca potentiali beneficiari ai ajutorului pentru energie electrica un numra de aproximativ 24.000 familii si persoane singure care nu au alta posibilitate de incalzire a locuintei. Fenomenul nu este de masa, insa, acestia reprezinta o categorie extrem de vulnerabila si pentru care, pana in prezent, nu au fost luate masuri de protectie pe perioada sezonului rece.
Proiectul de ordonanta propune, asadar, ajutoarele care vor varia intre 240 pentru familiile saupersoanele cele mai sarace, cu venituri pana la
155 lei depersoana si 48 lei pentru persoanele cu venituri de pana la 615 lei/persoana. Aceste sume acopera intre 100% si 20% dintr-un consum maxim de aproximativ 16 kwh/zi . Avand in vedere ca pretul mediu al energiei electrice este la consumatorul casnic de cca. 0,5 lei/kwh rezulta un ajutor maxim zilnic de cca. 8 lei.
Pentru ajutoarele de incalzire cu lemne, carbuni, combustibili petrolieri se propune plata acestora la inceputul sezonului rece, pentru toate lunile sezonului, respectiv aceeasi procedura ca si in cazul beneficiarilor de ajutor social in baza Legii nr.416/ 2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare, care utilizeaza pentru incalzirea locuintei acest tip de combustibil. Totodata, pentru beneficiarii de ajutor social plata ajutorului va fi efectuata, in continuare din bugetele locale.
In proiect se estimeaza ca pentru perioada 2013 – 2014 va fi necesara suma de 556,8 mil. lei, din care pentru anul 2013 (noiembrie si decembrie): 176,8 mil. lei, iar pentru anul 2014 (ianuarie-martie si noiembrie-decembrie) 386,5 mil lei. Avand in vedere evolutia ajutoarelor pentru incalzirea locuintei acordate din bugetul MMFPSPV, pentru anul 2013, sumele estimate a fi cheltuite cu acordarea ajutoarelor pentru incalzirea locuintei pot fi suportate din bugetul actual. Pentru anul 2014, suma de 381,1 mil. lei este echivalenta cu suma prevazuta in bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice pentru anul 2013. (Malina Pana)