Mihai Trăistariu nu exclude posibilitatea ca Alexandra Stan să se intoarcă, după un timp, la managerul si fostul ei iubit, Marcel Prodan.
Artistul crede că solista, naivă din cauza vârstei, va uita intr-un final cele intâmplate si se va intoarce in bratele lui. „Alexandra este un copil şi mie îmi place naturaleţea ei şi sinceritatea cu care povesteşte. Eu cred că îl va ierta în timp, mai ales dacă a fost cu iubire. Că am înţeles că ea a declarat prin ziare că l-a iubit ca o proastă”, a declarat el la Happy Hour.
Pentru a mai evita, pe viitor, să mai aibă probleme cu managerul ei, Trăistariu îi recomandă Alexandrei să-l ia pe tatăl ei in concerte. „Am un singur sfat pentru ea. A spus că tatăl ei mergea cu ea în concerte, până la un anumit moment când i s-a interzis să mai vină. Eu i-aş recomanda să îl ia şi pe tăticul ei, pentru a nu mai avea parte de asemenea incidente”, a mai spus Mihai.
C.V.