Cristina Spătar e mai in formă ca niciodată! La un an de la nasterea celui de-al doilea copil, solista e pregătită să se relanseze in carieră si pregăteşte deja un album nou.
La un de când a născut-o pe fiica ei, Aida Maria, Cristina Spătar arată perfect.
Cântăreaţa a reuşit să scape de toate kilogramele acumulate după naştere, ba chiar se pregăteşte si de relansarea in muzică.
„Am făcut de toate ca să slăbesc. Cu dietă si sport am reuşit, dar si cu multă voinţă. Cu voinţă se poate orice”, a spus ea.
Invitată în emisiunea Cancan TV, difuzată de luni până joi de la ora 22:00, pe Acasă TV, Cristina Spătar a mărturisit că şi-ar dori să mai facă şi alti copii dar, din cauza vârstei, se opreşte la doi.
„Daca as fi fost mai tânără aş mai fi făcut doi, dar mă opresc la cei pe care îi am„, a spus ea, amintindu-şi si de perioada grea prin care a trecut in timpul sarcinii. Solista a făcut ambii copii urmând un tratament dureros si de lungă durată. „Plângeam tot timpul şi nu lăsam pe nimeni să îi atingă. Depresia a durat toată perioada în care copiii au avut colici. A durat 3, 4 luni şi am fost la psiholog şi la preot. Eu sunt foarte prăpăstioasă şi dacă ies la masă cu Alin şi prietenii, primul lucru pe care îl fac este să îl agit şi pe el şi îl întreb: Oare ce o să se întâmple cu copiii? Oare o să fie totul bine?” Nu am lăsat pe nimeni să-mi atingă copii, decât pe Alin. Nu a fost uşor nici până i-am făcut, pentru că am urmat un tratament, nici după”, a afirmat artista.
Totodată, Cristina Spătar a vorbit si despre pierderea mamei ei, care a fost răpusă de cancer pe vremea când solista avea 25 de ani. „Si acum două zile m-a găsit una dintre bone plângând. Peste momentele astea nu treci niciodată. Cu cât inaintezi în vârstă îţi dai seama cât de mult ai fi avut nevoie de ea. Fetiţa mea îi seamănă, cred că mama mea mi-a trimis-o”, a mai spus Cristina Spătar.
Clara Văcaru