O femeie care călătorea cu trenul a încercat să iasă din ţară cu aproape 600.000 de dolari şi peste 45.000 de euro ascunşi în bagaje, valuta fiind descoperită, marţi, de poliţiştii de frontieră de la Curtici.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Daniel Iancu, o româncă din Călăraşi, care urma să iasă din ţară cu trenul, pe la Curtici, a fost prinsă că avea în bagaje o sumă mare de bani în valută, pe care nu o declarase.
Femeia – Liliana D., în vârstă de 43 de ani – era pasager în trenul internaţional „Ister”, care circulă pe relaţia Bucureşti – Budapesta.
„În bagajele personale au fost descoperite mai multe pachete înfăşurate în folie de plastic şi lipite cu bandă adezivă în care se găseau diferite sume de bani. În urma inventarierii sumelor de bani, s-a stabilit că femeia avea asupra sa 599.165 de dolari SUA şi 45.315 de euro”, a declarat Daniel Iancu, pentru Mediafax.
Pasagera a declarat autorităţilor de frontieră că a primit geanta cu bani în Gara de Nord, de la un cetăţean chinez, pentru a o preda la Budapesta unei alte persoane, urmând să primească în schimbul acestui serviciu suma de 150 de dolari.
„Poliţiştii de frontieră au sesizat Garda Financiară Arad, în vederea continuării cercetărilor, pe linia încălcării prevederilor Legii 656/2002 cu privire la prevenirea şi sancţionarea spălării banilor”, a declarat Iancu.