Toate cele 34 de persoane reţinute în cazul furturilor de combustibil din rafinării şi aeroporturile "Henri Coandă" şi "Aurel Vlaicu" au fost arestate preventiv pentru 29 de zile.
Decizia de arestare preventivă a celor 34 de persoane a fost luată de magistraţii Tribunalului Dâmboviţa şi nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Ploieşti.
Potrivit unui comunicat de marţi al Poliţiei Române, cei 34 de suspecţi au fost încarceraţi în Centrul de reţinere şi arestare preventivă al Poliţiei Damboviţa.
În acest caz, anchetatorii au audiat, începând de duminică, 241 de persoane ridicate în urma percheziţiilor care au avut loc în Capitală şi în judeţele Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Buzău, Constanţa, Giurgiu şi Ialomiţa, într-un dosar în care se fac cercetări privind furturi de combustibil din rafinării şi aeroporturile Otopeni şi Băneasa. Iniţial au fost reţinute 22 de persoane suspectate de furt calificat, ulterior alţi 12 suspecţi primind ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, informează Mediafax.
Conform Poliţiei Române, oamenii legii au ridicat în urma percheziţiilor 1.350.000 de lei în monedă naţională şi străină, peste 66.000 de litri de combustibil, 28 de autovehicule, aur şi recipiente pentru depozitarea combustibilului.
Percheziţiile au fost făcute, duminică, la 233 de adrese din Bucureşti şi judeţele Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Buzău, Constanţa, Giurgiu şi Ialomiţa, la persoane suspectate de furturi de produse petroliere din rafinării şi aeroporturile „Henri Coandă” şi Băneasa – „Aurel Vlaicu”, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 1,1 milioane de lei.
La acţiune au participat peste 1.000 de poliţişti din cadrul IGPR, Poliţia Capitalei şi IPJ Argeş, Ialomiţa, Giurgiu, Ilfov, Constanţa, Buzău şi Dâmboviţa, care au folosit peste 600 de autospeciale.