După ce a fost acuzat că a furat piesa "Saint Tropez" de la bulgarul Aziz, Salam vrea să lămurească lucrurile.
Chiar dacă nu e în România, piesa nou lansată i-a adus lui Salam peste 1,3 milioane de vizualizări pe YouTube, în doar câteva zile.
„Boom-ul nu a fost de la melodie, cât de la faptul că am apărut eu din nou, cu o piesă. Avem toate drepturile pentru piesă. Nu m-am supărat, eu ştiu adevărul. Nu am luat în seamă bârfele. Eu într-o perioadă de trei luni şi jumătate nu am fost niciunde în România, am fost şi în vacanţă, am concerte afară. Abia prin aprilie o să vin în România. Eu am făcut versurile piesei Saint Tropez, mie mi-a plăcut melodia şi am vrut-o”, a explicat Salam la „Poveştiri adevărate”.
Manelistul a scos piesa prin casa de discuri a lui Nek, care a povestit cum a ajuns să cânte Florin melodia.
„Avem drepturile de autor pentru această piesă, am cumpărat-o din Bulgaria şi puteam să o dăm oricui să o cânte. Noi am dat-o lui Salam, piesa e licenţiată în 4 ţări. În Bulgaria o cântă Aziz. Ne-a ajutat această publicitate negativă”, a spus Nek.
(D.B.)