Marele actor a împlinit pe 27 ianuarie vârsta de 77 de ani, iar Cătălin Măruţă nu putea să treacă neobservat acest lucru.
Astfel, Florin şi-a făcut apariţia în platoul emisiunii „Happy Hour”, în post de moderator.
În scurt timp, şi-a făcut apariţia şi Cătălin, cu un tort pentru maestru, încoronat cu un Oscar – „Ştiu că dacă aţi fost la Hollywood aţi fi luat multe statuete de astea”, i-a spus Măruţă.
Mai mult, prezentatorul i-a dăruit lui Piersic şi un papion şi un fular semnat Happy Hour.
Apoi, Florin Piersic şi-a luat în serios rolul de moderator, şi aşezându-se pe „Happylica” pe două perne „pentru a-l domina pe Măruţă”, a început să-l ia la întrebări.
Actorul a vrut să ştie ce fac Andra şi copilul, iar Cătălin a spus mândru: „David face bine, uşor, uşor a învăţat să spună „Happy Hour”. Acum are 1 an şi 10 luni, să vorbească şi să ne înţelegem cu el.
Andra are un spectacol şi de asta nu a putut fi aici, plus de asta, pregăteşte un nou album la care munceşte din greu”.
La rândul lui, Măruţă l-a întrebat pe Florin dacă a plâns vreodată din cauza unei fete.
„Doar o dată? Dar tata îmi zicea – „Lasă, Florin, c-o să-ţi treacă, o să vină alta la rând”.
Eu am fost foarte apropiat de toate partenerele şi prietenele mele. Eu am fost omul care a ştiut fiecăruia să-i dau mult din inima mea”, a răspuns Piersic.
Ana Tepsanu