Un bărbat din satul Budacu de Jos, judeţul Bistriţa-Năsăud, acuzat că, în cursul lunii decembrie, şi-a violat fiica în vârstă de 13 ani, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Poliţia Judeţeană Bistriţa-Năsăud, o fată de 13 ani din satul Budacu de Jos a fost abuzată sexual, în cursul lunii decembrie, de către tatăl ei, în vârstă de 33 de ani, potrivit Mediafax.
Bărbatul a fost reţinut, iniţial, pentru 24 de ore, pentru viol şi corupţie sexuală, iar ulterior a fost prezentat instanţei, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 29 de zile.
Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud, Delia Fontul, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că fetei i s-a acordat asistenţă psihologică.
„Aşteptăm să încheie poliţiştii ancheta dânşilor, după care vom face şi noi propria anchetă. Între timp, fetei i s-a acordat asistenţă psihologică”, a spus Fontul.