Câteva sute de arme de foc au fost predate autorităţilor miercuri, la Los Angeles, în cadrul unei operaţiuni de schimb de pistoale contra cecuri-cadou, anunţate anul acesta după atacul armat de la Newtown (Connecticut, nord-est), la 14 decembrie.
Locuitori din al doilea cel mai important oraş american, cunoscut pentru cultura gangurilor şi armelor de foc, veneau miercuri să se aşeze la coadă, în maşini, la Van Nuys, în nordul oraşului, unul din cele două locuri în care operaţiunea se desfăşoară ca „drive-in”.
„Merge foarte bine. Numeroase persoane aşteaptă aproximativ o oră şi jumătate, iar noi am recuperat până acum 420 de pistoale şi puşti”, declara miercuri la prânz sergentul Rudy Lopez, din cadrul Poliţiei Los Angeles.
Acest număr creştea în mod susţinut, după cum arăta coada şi după cum se umpleau pubelele prevăzute pentru armele predate autorităţilor, urmând să fie distruse.
Proprietarii de arme primesc un cec-cadou valabil într-un supermarket, în valoare de 100 de dolari, pentru predarea unui pistol sau unei puşti, sau în valoare de 200 de dolari, în schimbul unei arme semiautomate.
„Aceste piostoale zăceau într-un colţ. Există o stimulare financiară. Atunci, de ce nu?”, a declarat un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, dorind să îşi păstreze anonimatul, venit să predea patru puşti care aparţineau tatălui său defunct.
În schimbul acestor arme, poliţia se angajează să nu pună întrebări. „Vedeţi asta? Este un amortizor”, declară sergentul Lopez pentru AFP. „Este ilegal, dar nu am spus nimic”, adaugă el.
Acest tip de operaţiuni, care se desfăşoară frecvent în regiune, dar şi în alte locuri din ţară, sunt criticate uneori, deoarece eficienţa lor nu este tangibilă.
Unii apreciază că armele predate nu sunt cele susceptibile să fie utilizate pentru comiterea unor crime sau atacuri armate, ci sunt mai degrabă vechi, aproape neutilizate sau nu funcţionează bine.
Dacă este vorba despre arme furate, ele vor fi predate proprietarilor, precizează ofiţerul, precizând că se efectuează un control la momentul predării.
Utilă sau nu, această operaţiune nu este mai ales pe placul susţinătorilor libertăţii de a purta armă, veniţi să protesteze în mijlocul mulţimii.
„Îţi cumpărăm pistolul pentru a-l oferi unei femei aflate în pericol. O femeie înarmată nu va fi o victimă”, a se putea citi pe o pancartă.
„Numeroase ţări au căzut pradă tiraniei pentru că oamenii nu erau înarmaţi”, declară George Siegel, în vârstă de 35 de ani, pentru AFP.
Însă atacul armat care s-a soldat cu 26 de morţi, inclusiv 20 de copii, într-o şcoală din Connecticut, în care un tânăr a intrat înarmat cu o puşcă de asalt şi două pistoale semiautomate, a relansat dezbaterea asupra armelor. Au adoptat poziţie numeroşi susţinători ai unei reglementări a purtării armelor.
„Oraşele şi statele trebuie să se asocieze cu Guvernul pentru a face tot ceea ce se poate, cât mai rapid posibil, pentru menţinerea cartierelor în securitate”, a declarat primarul oraşului Los Angeles Antonio Villaraigosa.
Pe de altă parte, Rudy Lopez nota că „oamenii vor să aibă contribuţia lor la retragerea armelor de pe stradă”.