Radu Beligan împlineşte astăzi venerabila vârstă de 94 de ani. Cu o strălucită carieră în teatru şi film, seniorul are încă puterea şi răbdarea de a scrie istorie pentru spectatorii săi.
Radu Beligan s-a născut în comuna băcăuană Gălbeni. Pe linie maternă, el este de origine greacă, iar pe linie paternă, descendent al unuia dintre fraţii lui Ion Creangă.
După studiile primare şi liceeale, Beligan a studiat Dreptul şi Filosofia la Bucureşti, dar a folosit bursa oferită de facultate pentru a-şi plăti taxele la Conservator, pe care l-a părăsit pentru teatru, unde a devenit studentul Luciei Sturdza Bulandra.
Debutul pe scenele teatrului l-a avut în anul 1938. De atunci şi până în prezent a jucat neîntrerupt. A făcut teatru, film, telefiziune, regie, a scris şi a cântat.
Şi nu putem spune că a iubit doar actoria. Radu Beligan a fost căsătorit de trei ori. Prima căsnicie a fost cu actriţa Nineta Gusti, iar apoi cu traducătoarea Dana Crivăţ cu care a avut şi o fiică. Cu cea de-a treia sa soţie, Marica Beligan a avut trei copii.