Adelina Pestriţu e mândră de ea şi, mai ales, de ce reuşit să realizeze în cei 25 de ani pe care îi are.
După ce a divorţat de Liviu Vârciu. Adelina Pestriţu a cunoscut imediat şi succesul în plan profesional.
Bruneta a pozat într-o revistă pentru bărbaţi, a devenit imaginea mai multor firme, iar în prezent este prezentatoarea unei emisiuni. Mândră de ea şi de realizările sale, Adelina mărturiseşte că nu regretă niciunul dintre paşii care au ajutat-o să ajungă unde este acum.
„Eu îmi câştig singură existenţa, îmi plătesc singură ratele la casă şi maşină. La cei 25 de ani am realizat ceea ce unii n-au reuşit într-o viaţă întreagă. Îmi place să ştiu că am făcut sacrificii, dar a meritat pe deplin. Sunt o femeie independentă. Mă simt împlinită, fericită şi da, pot spune că fac ce-mi place. Acum nu-mi rămâne decât să mă menţin şi să evoluez”, a declarat frumoasa brunetă pentru revista Saramonti.