Trei persoane au murit sâmbătă seară după ce camionul în care se aflau a intrat într-un zid de pe şantierul şoselei de centură din Suceva
Accidentul s-a petrecut sâmbătă seară, în jurul orei 18.45, pe DN 17, la intrarea în municipiul Suceava, unde se construieşte un zid de susţinere pentru un pod al viitoarei şosele de centură, traficul în acea zonă fiind deviat, iar în zonă existând semnalizări.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Suceava, Ionuţ Epureanu, un camion încărcat cu lemne în cabina căruia se aflau şoferul, un alt bărbat şi un copil de 7 ani a intrat frontal în zidul respectiv, cel mai probabil din cauza ceţii.
În urma impactului, toate cele trei persoane au murit, pentru scoaterea acestora intervenind mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), inclusiv echipaje de descarcerare, încercându-se îndepărtarea remorcii cu lemne, pentru ca echipajele de intervenţie să aibă acces la cabina camionului, unde victimele sunt prinse sub lemne.
În urma accidentului, traficul la intrarea în municipiul Suceava se desfăşoară cu dificultate, pe un singur fir, alternativ, coloanele de maşini întinzându-se pe o distanţă de câţiva kilometri, anunta Mediafax.