Dani Oţil a luat faţa asistentei de la "Neaţa", iar Roxana Vancea a ajuns într-un con de umbră, după ce acesta a pupat în direct o vacă!
Ca să demonstreze tuturor că se ţine de promisiuni, Dani Oţil a fost nevoit să facă faţă unei adevărate provocări în această dimineaţă.
Colegii de emisiune i-au adus în platou o vacă, căreia Dani i-a spus pe nume, Alexandra, şi pe care a sărutat-o cu drag.
Experienţa a fost una inedită şi a lăsat semne adânci.
„Faţă de alte vaci cu care m-am pupat în tinereţe, asta n-a pus botul ca altele, la orice, adică maşini, case”, a concluzionat Dani.