O petitie prin care se cere, in premiera, ca pe una din bancnotele romanesti sa apara si o femeie, a fost semnata deja de zece mii de romani.
Pornind de la ideea ca in Romania femeile nu sunt reprezentate la primul nivel in stat, organizatorii campaniei propun ca macar pe o bancnota sa figureze o personalitate feminina. Campania are doua etape: prima consta in strangerea a peste 50.000 de semnaturi de sustinere, dupa care lista va fi trimisa Bancii Nationale a Romaniei. In etapa a doua va fi aleasa personalitatea feminina care urmeaza sa apara pe viitoarea bancnota emisa de BNR. „In absenta unei reprezentari a femeilor la primul nivel din stat, decalajele si inechitatile se adancesc in toate straturile societatii. Astfel, pana in acest moment, cele mai multe nereguli in regimul de salarizare si in accesul pe piata muncii le au ca victime pe femeile din Romania.
Tot femeile sunt cel mai adesea tinta abuzurilor si actelor de discriminare. In consecinta, consideram ca, prin provocarea unei dezbateri nationale privind prima personalitate feminina care sa fie tiparita pe o bancnota in circulatie, vom reusi sa regandim intregul set de valori care sta la baza societatii noastre. Suntem convinsi ca, prin puterea exemplului venit din partea clasei politice si a guvernantilor, dar si prin suport popular, Romania va reusi sa tipareasca o prima bancnota cu o figura feminina emblematica”, se arata in scrisoarea adresata de organizatori, ALTFEM, guvernatorului BNR, Mugur Isarescu.
Lista cuprinde12 personalitati feminine care au marcat istoria si cultura din Romania: Regina Maria, Ana Aslan (medic), Stefania Maracineanu (fizician), Sofia Ionescu (prima femeie neurochirurg din lume), Ana Ipatescu (rol important in Revolutia de la 1848), Haricleea Hartulari-Darclee (soprana), Alexandrina Cantacuzino (lidera a miscarii feministe romanesti), Aurora Gruescu (prima femeie inginer silvicultor din lume), Elisa Leonida Zamfirescu (prima femeie inginer din Europa), Cecilia Cutescu-Storck (prima femeie profesor universitar in invatamantul de arta din Europa), Sarmiza Bilcescu-Alimanisteanu (prima femeie doctor in drept din lume), Ecaterina Teodoroiu (eroina in primul razboi mondial).
Prima persoana care a semnat petitia a fost Elena Udrea. Pana in acest moment, i s-au alaturat zece mii de romani.