Doua persoane au murit si o alta a fost ranita in trei accidente care au avut loc in Capitala, in noaptea de sambata spre duminica
Unul dintre accidente a avut loc pe Bulevardul Barbu Vacarescu, din Sectorul 2, un barbat care mergea haotic pe strada fiind lovit mortal de o duba, a spus purtatorul de Brigazii Rutiere a Capitalei. Soferul masinii, in varsta de 25 de ani, avea o alcoolemie de 0,15 miligrame/litru in aerul expirat, fiind intocmit dosar penal pe numele acestuia.
Un alt accident a avut loc pe Soseaua Pantelimon, tot in Sectorul 2 al Capitalei, o masina fiind lovita de un tramvai, dupa ce femeia aflata la volanul autoturismul a incercat sa intoarca fara sa se asigure, a spus Andrei Codau. In urma accidentului, soferita a fost ranita, iar o alta femeie aflata in masina, insarcinata in sapte luni, nu a patit nimic.
In Sectorul 6 al Capitalei, pe stada Valea Oltului, un ospatar de la un restaurant din zona, care traversa neregulamentar, a fost lovit mortal de un autoturism condus de un tanar de 25 de ani, a mai spus Andrei Codau. Politistii l-au testat pe sofer cu aparatul etilotest, rezultand ca acesta nu consumase alcool. Potrivit martorilor la accident, soferul circula cu viteza destul de mare.
Tot in noaptea de sambata spre duminica, o masina a Ambasadei Libiei a intrat intr-un refugiu de tramvai de pe Soseaua Iancului din Capitala, fiind gasita de politisti in jurul orei 3.00, soferul nefiind la locul accidentului, a mai spus purtatorul de cuvant al Brigazii Rutiere. Surse judiciare au declarat ca soferul care a condus masina implicata in accident este un secretar de la Ambasada Libiei.
Politistii au oprit, duminica dimineata, in jurul orei 6.00, o masina care mergea in zigzag pe Bulevardul Mihail Kogalniceanu, in zona Operei Nationale. Masina era condusa de o profesoara de la un liceu din Capitala, in urma testarii cu aparatul etilotest stabilindu-se ca avea o o alcoolemie de 0,47 mg/l in aerul expirat. Politistii au intocmit pe numele acesteia un dosar penal pentru conducere sub influenta bauturilor alcoolice.