Cantaretul este mult mai bine dupa accidentul vascular pe care l-a suferit in urma cu aproape doi ani.
El a acordat un interviu celor de la emisiunea „Drept la tinta”, in care a marturisit ca simte ca s-a nascut pentru a doua oara.
In decembrie 2010, Gyuri a fost internat in spital pentru ca a suferit un accident vascular, iar a doua zi s-a trezit cu toata partea stanga paralizata.
Cantaretul a marturisit ca in acele momente nu credea ca va mai canta vreodata sau se va mai urca pe o scena.
„Mi-am dat seama ca s-ar putea sa nu mai pot canta, apoi m-am gandit ca daca asa e sa fie, asa va fi. M-am gandit la Dumnezeu si cum nimic nu este intamplator si cum El ne da mereu teste si ne pune la incercare”, a marturisit artistul.
Ioan Gyuri Pascu a recunoscut ca mereu s-a bazat si se va putea baza pe sprijinul surorii sale, a fostei sotii si a fetitei lui.
„Sunt foarte bucuros ca sunt bine. Doamne, daca mai am treaba, inseamna ca de asta m-ai tinut in viata”, a mai spus vedeta.