Unul dintre cei mai excentrici oameni de afaceri din Bucuresti, Dan Nicorescu, se poate mandri cu foarte multe lucruri: o vila in zona de Nord a Capitalei plina cu suveniruri adunate din peste 50 de tari, colectii de masini, stilouri sau ceasuri, toate foarte scumpe. In "pestera lui Aladin" nu gasesti insa cea mai de pret avutie a milionarului: pe Mihai, fiul sau.
Omul de afaceri vorbeste cu pasiune despre calatorii sau masini. Ar putea povesti cate in luna si stele despre ceasuri, stilouri sau afaceri. Viata sa personala, din care face parte si fiul sau, Mihai, o tine insa „la secret”.
Crescut in Targoviste, orasul natal al afaceristului, unde a facut liceul la Mate- Info – clasa de engleza intensiv – Mihai Nicorescu a absolvit Facultatea de Arhitectura din Bucuresti si este inscris acum la un master in Management Urban pentru Orase Competitive. Are o gramada de prieteni si este un baiat ” de lume’, ca si tatal sau.
La 23 de ani este pasionat de tot ce inseamna cladiri, tendinte in arhitectura sau legile din domeniu, dar nu se da la o parte cand vine vorba de o iesire in cluburi cu prietenii.
Este „fan” Mahatma Gandhi, al carui citat – „Mai intai te vor ignora, apoi vor rade de tine, apoi se vor lupta cu tine, apoi vei castiga” – pare sa ii calauzeasca pasii. Cu tatal sau are o relatie foarte deschisa, cei doi luand des masa in oras si punand „tara la cale”.