Un barbat in varsta de 61 de ani, din comuna vasluiana Vinderei, a fost accidentat mortal de un tren de transport persoane, luni dupa-amiaza, dupa ce caruta in care dormea a fost lovita in plin de locomotiva garniturii la o trecere la nivel cu calea ferata.
Potrivit primelor cercetari ale politistilor vasluieni, caruta in care se afla barbatul a fost surprinsa pe raza localitatii Docaneasa de un tren particular care circula pe ruta Barlad – Galati, fara ca mecanicul de locomotiva sa poata opri garnitura la timp pentru a evita impactul.
In urma accidentului feroviar, carutasul a murit pe loc, iar atelajul a fost distrus in totalitate.
„Din cele relatate de mecanicul de locomotiva, barbatul aflat singur in caruta era intins in atelaj si, cel mai probabil, dormea. In aceste conditii, carutasul nu a mai avut timp sa reactioneze atunci cand trenul s-a apropiat de atelaj si, implicit, sa respecte semnificatia indicatoarelor de oprire si trecere la nivel cu calea ferata”, a declarat, luni, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie al Judetului Vaslui, Mihaela Straub.
Potrivit sursei citate, calul care era inhamat la caruta lovita de tren a scapat nevatamat in urma accidentului feroviar.