Meciul amical dintre Universitatea Cluj si Steaua Bucuresti, programat sambata, de la ora 19.30, a fost anulat pentru ca echipa gazda nu are bani sa plateasca chiria stadionului Cluj Arena.
„Meciul amical dintre FC Universitatea Cluj si Steaua Bucuresti programat sambata, 08.09.2012, de la orele 19.30, se anuleaza din considerente financiare, clubul neavand posibilitatea de a achita suma de 7000 euro solicitata cu titlul de chirie de catre societatea comerciala Cluj Arena SA”, informeaza site-ul oficial al clubului din Cluj-Napoca.
Presedintele U Cluj, Ana Maria Prodan, este intr-o disputa cu autoritatile locale din Cluj-Napoca, pe care le acuza ca nu doresc sa sprijine echipa.
Dupa ce a amenintat ca muta echipa la Buzau, Prodan anuntase, luni, ca a ajuns la un acord cu oficialitatile orasului pentru a continua la Cluj-Napoca .