Filip Ciomu a castigat ADCC Romania Open Championship 2012, competitie care a aliniat la start luptatori de la cele mai bune cluburi din tara, dar si din strainatate.
„Inca de la opt ani am inceput sa practic sporturile de contact si deja nu mai este doar un simplu hobby. Vreau sa fac performanta, iar pentru asta fac si sacrificii. Nu consum alcool, nu pierd noptile si ma antrenez zilnic. In curand ma voi axa pe competitii de tip MMA (n.r. – Mixed Martial Arts) si vreau sa particip si la cat mai multe competitii in strainatate”, a explicat Filip Ciomu pentru CANCAN.RO. El este legitimat la clubul Agon BJJ, acolo unde il are antrenor pe George Stanciu, vicecampion european, titlu obtinut anul trecut la Lisabona.
In urma cu doua saptamani, Filip Ciomu a reusit cea mai mare performanta a carierei si s-a impus la categoria 87,9 kilograme a ADCC Romania Championship, competitie care a adunat cei mai buni luptatori din tara, dar si sportivi din Bulgaria si Brazilia, Cehia, Italia, sau Austria. Unul dintre luptatorii legendari din BJJ, Xande Ribeiro, este supervisor al clubului Agon, iar Filip Ciomu este unul dintre sportivii monitorizati pentru a ajunge la marile turnee ale lumii.