Firma de marochinarie Louis Vuitton l-a ales pentru noua sa campanie de publicitate pe inotatorul american Michael Phelps, cel mai medaliat sportiv din istorie. Campania a fost lansata joi in presa internationala.
Campania cuprinde doua fotografii facute de Annie Leibovitz, potrivit scrie afp.com. Intr-una din ele, inotatorul campion, imbracat in costum, cu o geanta Vuitton la picioare, sta pe canapea alaturi de gimnasta sovietica Larisa Latinina, 77 de ani, care detinea inaintea lui recordul la numarul de medalii olimpice castigate (18). „Doua cariere extraordinare, acelasi destin”, se spune in legenda din fotografia publicitara a marcii din grupul de produse de lux LVMH.
In a doua fotografie, inotatorul cu 22 de medalii olimpice apare in cada, in costum de baie si cu ochelarii de inot pe frunte, cu o geanta Vuitton pe pardoseala. „Michael Phelps este un campion formidabil”, spune LVMH.
Campania reflecta dorinta marcii de a se asocia cu „figuri emblematice, care reprezinta sensul performantei si al angajamentului”. In ultima sa campanie video, Louis Vuitton l-a adus in scena pe rapperul american Mos Def, care il evoca pe Mohamed Ali.