TVT89, prima televiziune infiintata, la Timisoara, dupa Revolutie, este la un pas de faliment. Actualul proprietar, Georgica Cornu, iubitul Marinei Almasan, face concedieri pe banda rulanta si nu a mai platit salariile putinilor angajati ramasi in firma.
„Regele asfaltului” din Banat a investit un milion de euro in cea mai veche televiziune din Romania, insa afacerea merge mai prost ca niciodata.
„Declinul continua. Saptamana trecuta au fost dati afara sapte angajati, inclusiv vedeta statiei, care prezenta principalele buletine de stiri. Ni s-au promis salarii compensatorii, insa Cornu si-a luat mana de pe noi. O ducem mai rau decat la TVR, unde e iubita lui”, a spus unul dintre reporterii disponibilizati.
In acest moment, TVT89 mai are doar 25 de angajati, din cei pste o suta. Multi dintre cei care nu si-au mai primit salariile au decis sa faca plangeri la Inspectoratul Teritorial de Munca Timis impotriva lui Cornu.