Trei ofiteri sirieni de rang inalt, inclusiv un general, au fost asasinati miercuri de barbati inarmati in diferite regiuni din Siria, unde aproximativ 100 de persoane au fost ucise in cursul violentelor, a anuntat joi un ONG, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, relateaza AFP.
Un general de brigada a fost asasinat pe drumul care asigura legatura dintre capitala Damasc si Soueida, o regiune din sudul tarii, iar un colonel a fost ucis in provincia Hama (centru). Al treilea ofiter, un comandant, a fost impuscat mortal in drum spre Alep (nord).
„Fiecare dintre ei circula cu o masina in momentul in care au fost luati ca tinte de barbati inarmati”, a declarat Rami Abdel Rahmane, presedintele organizatiei nonguvernamentale (ONG) pentru drepturile omului, cu sediul la Londra.
Miercuri, cel putin 99 de persoane, majoritatea civili, au fost ucisi in cursul violentelor. Intre ei se afla si doi generali, omorati in timpul confruntarilor.
Este imposibila obtinerea unui bilant din surse independente, de cand ONU a incetat sa mai inregistreze, la sfarsitul lui 2011, victimele acestui conflict sangeros.