Mircea Geoana a declarat ca se roaga pentru sanatatea si libertatea lui Adrian Nastase, el adaugand ca orice comentariu politic intr-o astfel de situatie este fie indecent, fie ipocrit.
„Eu cred ca orice comentariu politic intr-o astfel de situatie este fie indecent, fie ipocrit si cred ca singurul lucru pe care ar trebui sa-l facem toti cei care suntem in meseria de politicieni este sa respectam tragedia unui om. Din punctul meu de vedere, ma rog pentru sanatatea si libertatea lui Adrian”, a afirmat Geoana.
In opinia sa, comentariile politice ar trebui puse deoparte, situatia fiind mult prea dramatica.
Intrebat daca il considera in stare pe Adrian Nastase sa faca un astfel de gest, senatorul a spus: „Numai sa nu ajungi intr-o astfel de situatie”.
„Cred ca din perspectiva politica ar fi incorect sa ne ducem si sa scormonim in necazurile si drama acestui estui om, coleg si prieten de-al nostru. Pentru noi cei care am lucrat ani de zile, care il cunoastem de ani de zile, este cu atat mai dureros si mai penibil sa ne apucam sa ne suim pe o astfel de tragedie”, a declarat Mircea Geoana.
El a mai spus ca se gandeste la baietii lui Adrian Nastase, la familie, la cei care ii sunt apropiati si ca se roaga ca Dumnezeu sa-i dea acestuia tarie sa treaca peste acest „moment cumplit”.