Internationalul nigerian al echipei Udinese, Christian Obodo, rapit zilele trecute de patru barbati inarmati, a fost salvat duminica de politia regionala, in urma unei operatiuni gen comando.
Obodo era tinut de rapitori intr-o ascunzatoare in regiunea Isoko. Barbatii au cerut dupa rapire 150.000 de euro pentru a-l elibera pe fotbalist, dar duminica a avut loc o sedinta condusa de guvernatorul Emmanuel Uduaghan, in care acesta i-a cerut comandantului Politiei sa asigure eliberarea lui Obodo fara sa negocieze cu rapitorii. Cel putin opt persoane au fost arestate in legatura cu rapirea jucatorului.
Christian Obodo a fost rapit, sambata dimineata, de patru barbati inarmati, neidentificati, din fata unei biserici din localitatea Effurun, Warri. Incidentul a avut loc in jurul orei locale 09.20, cand fotbalistul se afla pe strada Jakpa, la volanul masinii sale cu placuta de inmatriculare personalizata „Obodo 5”, vehiculul sau fiind blocat de atacatori si jucatorul rapit. Atacatorii au lasat masina jucatorului in fata bisericii si l-au luat pe sportiv cu vehiculul lor.
Obodo a jucat sezonul trecut la echipa Lecce, sub forma de imprumut de la Udinese.