Noul director al Directiei Silvice Pitesti, Armand Chiriloiu, are o pasiune pentru flora si fauna, motiv pentru care si-a dat doctoratul in marmote.
Ca „imaginea” sa fie completa, Armand Chiriloiu locuieste pe strada Padurii si a avut o firma pe care a botezat-o „Lupul singuratic”. Marmotele il preocupa insa in mod special. In 2005, el a realizat o lucrare de doctorat care poarta titlul „Studiul populatiilor de marmota din Romania”, realizata cu ajutorul profesorilor de la Universitatea Transilvania din Brasov. „La noi au fost aduse cateva familii de marmote dintr-un parc din Franta, care se afla in Arges, in zona Vidraru, si la Sibiu. Sunt cateva familii foarte bine dezvoltate care se regasesc in special in muntii Rodnei si Fagaras”, spune el, adaugand ca ii place „sa faca lucruri pe care altii nu le-au facut”.