Pe langa gatit, lui Catalin Scarlatescu ii place mult si sa faca poze.
Chef-ul de la PRO TV si-a cumparat un aparat de fotografiat performant si experimenteaza, iar rezultatele sunt apreciate de cei dragi.
„In primul rand, imi place sa fac fotografii preparatelor pe care le gatesc si le pun pe Facebook, pe pagina mea oficiala (Chef Catalin Scarlatescu) pentru prietenii mei virtuali. Apoi, imi place foarte mult sa fotografiez oameni, in special chipuri, si sa surprind tot felul de expresii, emotii, trairi. Nu sunt eu foarte priceput, insa ma straduiesc sa invat”, a declarat Chef Catalin pentru masterchef.protv.ro.
„In urma cu cativa ani am primit un aparat de fotografiat, dar nu pot sa zic ca l-am folosit foarte mult. Dupa ce am fost laudat pentru instantaneele pe care le-am facut, am prins curaj si mi-am cumparat un aparat performant, cu care imi place sa pozez tot ce vad in jur”, a completat juratul de la MasterChef.