Canditatul USL la Primaria Sectorului 6, Rares Manescu, insotit de ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Eduard Hellvig, a vizitat astazi mai multe zone din sectorul 6 pentru a vedea stadiul reabilitarii termice a blocurilor.
Cei doi au mers pe strada Valea Bujorului, unde unul dintre blocurile de locuinte a fost anvelopat termic in 2011 pe banii proprietarilor, dar este din nou in lucrari de reabillitare, de aceasta data pe banii proveniti de la bugetul local.
„Este de neconceput faptul ca Primaria Sectorului 6 face din nou aceleasi lucrari la un bloc reabilitat deja, in timp ce proprietarii au cerut sprijinul administratiei doar pentru repararea terasei. Banii irositi aici puteau fi folositi pentru reabilitarea unui alt bloc din cele 1.700 care asteapta inca anveloparea”, a declarat Rares Manescu.
Reabilitarea termica a blocurilor este o prioritate pentru candidatul USL la Primaria Sectorului 6. Acesta va anvelopa toate blocurile din sectorul 6 pana la finalul primului sau mandat, asigurand fondurile necesare unui ritm de 300-400 de blocuri anvelopate pe an. Reabilitarea se va face mai repede, mai bine, mai organizat decat pana acum, la preturi corecte si la o calitate superioara.
Listele de reabilitare vor fi intocmite transparent, fara nepotisme si interventii de tip Poteras. Lucrarile in derulare nu vor fi intrerupte, dar contractele cu constructorii vor fi renegociate. Imediat dupa 12 iunie, in primarie va fi infiintat un birou de consultanta, unde asociatiile de proprietari pot gasi sprijin pentru intocmirea dosarului de reabilitare.
La randul sau, ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Eduard Hellvig, a declarat ca viitorul primar al sectorului 6 trebuie sa gestioneze corespunzator resursele bugetare, fiind surprins ca reabilitarile din sectorul 6 costa mai mult decat in alte sectoare, iar numarul de blocuri anvelopate este mult mai mic in comparatie cu restul administratiilor locale.
„Lucrurile nu pot ramane asa! Opt ani de mandat care au coincis cu o perioada de crestere economica au lasat prea putine urme in sectorul 6. S-a facut prea putin si acest lucru arata gradul de competenta al actualului primar. Cand ma uit la blocul pe care au fost montate din nou schelele ma simt ca in Legenda Mesterului Manole”, a afirmat Eduard Hellvig.
Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului a dat asigurari ca, incepand din septembrie, lucrarile de reabilitare a blocurilor vor fi platite din fonduri europene, deoarece Comisia Europeana a aprobat finantarea prin bugetul comunitar a cresterii eficientei energetice a blocurilor construite in perioada 1950-1990.