Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, s-a intalnit ieri cu sute de bucuresteni langa Biserica Caramidari din zona Timpuri Noi. Edilul-sef, aflat in plina campanie electorala pentru inca un mandat de primar general, a ascultat atent toate problemele cetatenilor si a promis ca pretul apei si al caldurii nu va fi modificat.
„Ati spus ca va preocupa pretul la metrul cub de apa care a crescut de-a lungul anilor de la 3,95 lei la cinci si ceva. Este ultima marire pentru patru ani de zile de acum incolo. In legatura cu caldura, aceasta s-a marit de la 140 la 169,85 de lei. Am facut si o sa facem eforturi in continuare sa acoperim de la 169,85 de lei pana la pretul de productie. In Bucuresti pretul este de 324 de lei, de la 169,85 de lei la 324 suportam noi, Primaria Generala. Cert este ca peste 169,85 de lei nu platiti un leu. In legatura cu cainii, 95% din populatia Bucurestiului doreste sa nu-i mai vada pe strazi, sa nu mai sara sa-i muste. Am reusit sa terminam un adapost, care este facut din bani privati, nu din banii de la buget. O sa-i strangem, o sa-i colectam civilizat”, a declarat primarul general Sorin Oprescu. Bucurestenii prezenti i-au multumit edilului-sef ca si-a facut timp si a iesit in strada ca sa le asculte rugamintile.