Somnul, modalitatea noastra naturala de a ne reface, reprezinta una dintre nevoile primordiale ale organismului. Avem nevoie de odihna nocturna pentru a putea functiona in parametrii optimi. Memoria, atentia, creativitatea, capacitatea de a invata depind de calitatea orelor de somn. Data fiind importanta acestui proces al organismului, nu este de mirare faptul ca insomnia a devenit una dintre problemele de sanatate ale omului modern. Potrivit publicatiei virtuale vitality.com, 60% din americani sufera de tulburari ale somnului. Iata ce ne strica somnul si ce putem face pentru a dormi mai bine.
Cortizonul si insomniile
Conform studiilor de specialitate, in mod normal o persoana adulta are nevoie de aproximativ sapte-noua ore de somn pe noapte. Daca nu sunt respectate orele de odihna cateva saptamani la rand, tulburarile de natura fizica si mentala nu vor intarzia sa apara. Persoana privata de somn va avea manifestari accentuate de irascibilitate. Explicatia: modificarea secretiei unor hormoni care mentin organismul intr-o permanenta stare de veghe si alerta. Principalul responsabil este hormonul numit cortizol.
Somn „pe datorie”
Chiar daca nu a fost stabilita o limita maxima de toleranta in ceea ce priveste prezenta acestui hormon in organism, se pare ca, privat mult timp de somn, corpul va compensa acest deficit cu prima ocazie. De aceea, uneori, dormim mai mult decat ne-am propus si nici macar desteptatorul nu ne mai trezeste. Explicatia: organismul are de recuperat la capitolul somn.
Renunta la cafeaua de dupa-amiaza
O ceasca de cafea este binevenita dimineata, insa puterea cofeinei nu trebuie subestimata. Acest puternic stimulent care ne face inima sa bata mai repede se poate mentine in sange de la cinci pana la sapte ore, in functie de sensibilitatea fiecarui organism. Mai mult, o cantitate prea mare de cofeina in timpul noptii poate stimula nevoia de a merge la toaleta, fiind si acesta un factor perturbator al somnului.
Ritualul de relaxare
Daca abia ai intrat pe usa si partenerul sau partenera te si asalteaza cu grijile cotidiene, in timp ce copiii isi cer si ei partea lor de atentie, nu este de mirare ca ai probleme cu somnul. Relaxarea este o conditie esentiala pentru a te bucura de o odihna de calitate. Prin urmare, trebuie sa-ti construiesti un ritual de relaxare inainte de a merge la culcare. O ceasca de ceai de musetel savurata inainte de somn sau cateva clipe petrecute intr-o liniste totala te-ar putea ajuta mai mult decat crezi.
Mai usor cu alcoolul
Ca si cafeaua, unul dintre efectele pe care consumul de alcool il are asupra organismului este cel diuretic. Este greu sa dormi bine atunci cand trebuie sa te duci la toaleta de cateva ori pe noapte. Mai mult, se pare ca alcoolul afecteaza faza REM a somnului nocturn, etapa de odihna cea mai profunda a organismului.
Antreneaza-te doar ziua
Un alt aspect asupra caruia expertii in aceasta problema ne atrag atentia sunt antrenamentele. Chiar daca nu ai prea mult timp in cursul zilei, nici mersul la sala noaptea nu este cea mai fericita solutie. Adrenalinei ii ia cateva ore bune sa revina la nivelul normal.